Zilele acestea, se finalizează, după contestații, rezultatele examenului de capacitate 2014, iar vineri începe înscrierea la licee. Primele rezultate la evaluarea naţională, înainte de contestaţii, au fost anunţate de Ministerul Educaţiei pe 27 iunie. Dintre cei aproape 160.000 de elevi care au dat examenul de capacitate 2014, 113.250 (70,8%) au obţinut medii peste 5. Pe materii, la română 73,1% au luat note peste 5, iar la matematică 72,9%. Deşi procentele la nivelul mediilor sunt aproximativ egale, există o răsturnare a raportului dintre matematică și română: potrivit datelor Ministerului Educaţiei, notele de 10 la matematică (4.300) au fost de opt ori mai numeroase decât cele de la română (538).
Pentru prima dată în ultimii ani, proba la limba și literatura română pune mai multe probleme decât cea la matematică. Pentru oricine se uită la subiecte în căutarea explicației, lucrurile devin limpezi, iar reacția Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți și a Consiliului Național al Elevilor, care au depus un memoriu la minister după afișarea rezultatelor de la evaluarea națională, e absolut justificată.
Mai mult decât atât, în cazul ambelor probe, contestațiile au vizat și întocmirea baremului de corectare, gândit fără o nuanțare necesară în funcție de gradul de dificultate al subiectului sau de capacitățile creative și imaginative ale elevului. Atât la română, cât și la matematică, punctajul acordat unui exercițiu de dificultate mică sau medie – nivel de clasa a V-a – a fost adesea egal sau mai mare decât cel alocat unei probleme complicate, care solicita cunoștințe avansate, gândire logică și imaginație. Trăgând linia, baremul a nedreptățit elevii buni, bine pregătiți, lăsând în schimb loc unor statistici călduțe și reconfortante pentru MEN.
Elevii absolvenți ai clasei a VIII-a au fost solicitați să comenteze, la 14 ani, poezia Rânduri pentru Anul nou, de Ion Minulescu, și, ca ultim subiect, să redacteze, în „80-150 de cuvinte, o scurtă narațiune în care să prezinte o întâmplare petrecută în timpul participării la o întâlnire organizată de școală, cu un scriitor contemporan“. Ambele subiecte, au protestat atât părinții, cât și elevii, depășesc cu mult limitele impuse de programa la limba și literatura română pentru clasele V-VIII și, mai mult decât atât, nu respectă principiul egalității de șanse la rezolvarea subiectelor între diferitele medii (urban și rural), mai cu seamă dacă ne referim la al doilea subiect.
Se cer demisii, capete vor cădea cu siguranță. Probabil că, la anul, subiectele vor fi redactate cu mai multă atenție și cu ochii pe programă. Cauzele adânci ale problemei nu vor fi însă înlăturate, pentru că ele se regăsesc în modul nefiresc și anacronic în care este gândită inițierea elevilor în literatura română.
Pentru cine a avut vreodată curiozitatea – chiar fără să aibă copil de vârsta gimnaziului – să răsfoiască manualele de română, prima constatare e aceea că, deși, în aparență, față de felul cum au învățat generațiile de părinți, abordarea s-a modificat, ea rămâne fundamental la fel de tributară unei viziuni învechite, etnocentrice, autoreferențiale. Alegerea autorilor, adeseori mediocri, lipsa de raportare la motive literare universale – care ar servi mai degrabă la corecta situare a operelor literare studiate –, absența unui efort de corelare a tematicii cu literatura și arta universală transformă studiul literaturii într-o disciplină moartă. Dacă n-ar fi materie de examen, dacă de ea nu ar depinde, în mare măsură, viitorul elevilor cel puțin vreme de patru ani, dacă nu și mai mult, studiul literaturii române n-ar mai constitui pentru mulți elevi – și pe bună dreptate, în forma în care se face acum – o prioritate.
Manualele de română, așa cum arată acum, sunt metoda cea mai sigură de a omorî în fașă entuziasmul celor mai pasionați elevi. Exemplele literare par a fi suspendate în timp și spațiu, literatura română crește și se dezvoltă într-o bulă de sticlă unde comparațiile nu-și au rostul; mobilitatea într-un spațiu cultural european, unde se presupune că ar trebui să ne creștem copiii, contactul cu marile opere ale literaturii universale sunt lăsate deoparte. În locul unor repere limpezi și solide care să-i ghideze pe elevi în descifrarea unor bucăți literare apropiate vârstei și capacității lor de receptare, manualele continuă să le livreze interpretări gata mestecate, formulate în limba de lemn a faimoaselor comentarii învățate pe de rost, aplicate de multe ori unor exemple literare mediocre. Consecința este că elevii nu învață, mulți dintre ei nici măcar la sfârșitul liceului, să structureze un text, să elaboreze un plan de idei, să formuleze o ipoteză, să își organizeze argumentația și să tragă concluzii.
Predarea românei pare că urmează în continuare un soi de bizar program de tip protocronist, care-și găsește din păcate ecoul în tendințe similare în creștere în spațiul public: latina se trage, mai nou, din română, leagănul civilizației mondiale se plasează obligatoriu în spațiul carpato-danubiano-pontic, iar poporul român închinător la moaște e creștin de 2.000 de ani. Lipsa de spirit critic, de cuprindere culturală, îmbinată cu apetența din ce în ce mai evidentă în spațiul public (și stimulată de trusturile de presă care cultivă din ce în ce mai apăsat național-comunismul în diversele sale forme) pentru discursul antieuropean sunt ingredientele cele mai sigure pentru formarea unui alt tip de om nou, la fel de prost pregătit pentru asumarea libertății și a existenței democratice precum îl visa vechiul regim.
Articol aparut in Revista 22
